Există multe momente frumoase în copilăria mea, evenimente de referință din acea perioadă, clipe minunate petrecute alături de familie, prieteni…și mă întreb – ce-și amintesc ceilalți despre perioada aceea? Este foarte interesant ce ajungem să ne amintim despre viața noastră…
Există, totuși, anumite lucruri pe care le pot spune exact despre copilăria mea, indiferent de vârsta pe care o aveam la acel moment, cum ar fi … plecările mamei în delegație, liniștea apăsătoare când așteptam, încuiată în casă, să se întoarcă părinții acasă, suferința mamei când tatăl ei, bunicul meu…a plecat…
Îmi amintesc primele zile de școală, fundițele albe, apretate, aranjate pe codițele împletite, dresul alb din bumbac, pantofii negri de lac cu bareta legată pe gleznă, abecedarul cu coperți cartonate, mărul care nu lipsea din ghiozdan. Îmi amintesc cuvintele mamei ‘’de-acum ești fetiță mare, că doar mergi la școala’’…’’gata cu alergatul pe scări, de-acum urci scările ca o domnișoară’’.
Mi-o amintesc pe mama, în bucătărie, spălând vasele iar eu, alături, punându-le la locul lor … mi-l amintesc mereu pe tata împodobind bradul de Crăciun … îmi amintesc zilele petrecute împreună la ’’iarbă verde’’… păturica, grătarul, pădurea de la Babadag, poienițele de acolo, bujorii…
Anumite momente din copilărie tind să ramană gravate în mintea copiilor pe tot parcursul vieții lor iar aceste momente spun multe despre felul în care au fost crescuți, educați, iubiți.
Imagineză-ți, acum, ce fel de amintiri va avea copilul tău din copilăria lui. Amintirile legate de tine vor fi, tot timpul, cu tine având la îndemană un device?!…amintiri cu tine vorbind la telefon, cu tine verificând e-mail-uri?! Ce-și va aminti?! Piesa de teatru de la școală la care a participat și pe care Tati a ratat-o pentru că era plecat la muncă, departe..?! …Crăciunul fără Tati..?!
Ce amintire va fi gravată în mintea și sufletul copilului tău?! Mi-aș dori să fie momentul în care te-ai oprit din ceea ce făceai, când ai închis telefonul ca să participi la o petrecere organizată de copilul tău sau ca să te joci cu mingea, în fața casei, cu copilul tău și cu copiii vecinilor. Mi-aș dori să pui fericirea copilului tău mai presus de interesele tale profesionale.
Mi-aș dori să-i arați ce înseamnă ’’a fi împreună’’ cu partenerul tău de viață, molipsindu-l cu bucuria de ’’a fi alături’’…pentru că astfel va ști ce să caute și tot așa…va și găsi. Mi-aș dori…
Vremurile de altădată aveau alte principii și valori, familia era unită, era nucleul principal în jurul căruia se construia viața. Astăzi, familia pare să traverseze o criză; interesul față de familie a scăzut, valoarea ei nu este nu cea mai importantă, multe familii se destramă, membrii familiei nu mai sunt la fel de apropiați, uniți, părinții pleacă la muncă, departe de copiii lor…iar copiii, ramân cu sufletele pierdute în adâncurile neputinței lor.
Copiii de altădată erau mai naivi, se jucau mult, citeau mult, munceau mult, se mulțumeau cu puțin, se bucurau de nimicuri. Astăzi, părinții petrec foarte puțin timp cu copiii lor – consideră că este suficient dacă le asigură condiții materiale și cu asta rolul lor s-a sfârșit. Sunt copii care stau singuri în casă, ore bune, privesc un ecran rece și se lasă seduși de emisiuni fără valoare, de jocuri virtuale, de filme violente. Sunt copii care își văd părinții noaptea foarte târziu sau doar la sfârșit de saptămână. Toți se simt singuri când sunt departe de părinții lor …și cât de grea este singuratatea când suntem mici! Spațiile par mai mari, zgomotele mai înfricoșătoare, timpul pare că nu mai trece…Să nu ne miram ca mulți copii ’’se rătăcesc’’pe drumul lor, aleg teribilismul pentru a atrage atenția și, de multe ori, sfârșesc în mod tragic.
Mintea copilului tău este precum cimentul umed : ideea pe care și-o conturează la început, se va întări pe parcursul vieții sale. Rolul tău de părinte este să veghezi, să corectezi și să sprijini copilul dar asigură-te că ajustările tale sunt pline de iubire, încurajare și susținere pozitivă.
Părinții uită de comoara cea mai de preț, în goana nebună după bani și recunoaștere socială.…Și atunci, ce crezi că-și vor aminti copiii despre părinții lor?
by rallou.comanesco